Ce trebuie sa stii despre constructii

Clasificarea construcțiilor

Această clasificare se face în funcție de obiectivele urmărite: proiectare, prescripții tehnice, evidență economică sau statistică, planificarea și organizarea lucrărilor, documentare etc. Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin elemente principale comune de proiectare și execuție. În clasificarea funcțională sau după destinație se grupează construcțiile din punct de vedere al cerințelor funcționale și amplasamentului geografic. Din acest punct de vedere construcțiile se împart în clădiri și construcții inginerești. Clădirile sau construcțiile civile, industriale și agricole adăpostesc oameni și alte viețuitoare, activitatea omenească, de intemperiile atmosferice (viscol, ger, vânt, ploaie, arșița soarelui etc.) făcând posibilă adaptarea la mediul geografic atât de variat și cu clime atât de diferite. Construcțiile inginerești sunt toate celelalte construcții, căi de comunicații terestre și pe apă, construcțiile hidrotehnice și subterane, liniile de transport ale energiei electrice etc.
Condiții tehnice pentru construcții
Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurala, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.
Durabilitatea reprezintă durata de funcționare normală în timp a principalelor elemente de construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime și poate fi: ridicată (de gradul I) și este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 și 100 de ani; normală sau obișnuită (de gradul III) între 20 și 50 de ani.
Construcțiile cu durată de funcționare mai mica de 20 de ani sunt considerate construcții cu caracter provizoriu.
Durabilitatea este determinată de materialele folosite, soluția aleasă la proiectare și modul de execuție, condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența materialelor și elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-dezgheț, umiditate, coroziune, acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea mediului înconjurător: agenți atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.
Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistentei și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesiva cu efecte ce pot compromite integritatea și siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este dependenta de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (inglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termica mica, vopsea intumescenta, diverse placări cu elemente incombustibile). In anumite situați se folosesc complementar și mijloace de protecție activa: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.
Cerințe privind rezistența, stabilitatea, ductilitate și rigiditatea elementelor structurale ce se referă la îndeplinirea condițiilor de proiectare privind atât capacitatea lor portantă, menținerea echilibrului și capacitatea de disipare a energiei, necesare menținerii integrității de ansamblu a structurii, cât și limitarea deformaților excesive, a preîntâmpinării vibraților și a altor condiții necesare asigurării unei exploatări normale.
Condițiile fizice și igienice sunt legate de realizarea unui climat interior corespunzător prin considerarea următorilor factori, și anume: temperatură, umiditate, iluminare, viteza și circulația curenților de aer, evacuarea aerului viciat etc.
Condițiile de ordin arhitectural trebuie sa asigure un aspect estetic plăcut, cu compoziție arhitectonică optimă realizând în același timp o funcționare optima conforma destinației construcției
Condițiile economico-organizatorice privesc în general costul construcțiilor, tehnologia de execuție și posibilitățile de industrializare, materiale folosite, soluții tehnice, termenul de execuție și punerea în funcțiune.
Robustețea care sa asigure prin alegerea judicioasa a sistemului structural rezistenta acestuia și evitarea colapsului în cazul unor situații precum atacuri teroriste etc.

Structura sau scheletul de rezistență reprezintă un ansamblu de elemente structurale (stâlpi, grinzi, pereți, planșee etc), aranjate în asa fel încât să asigure preluarea și transmiterea încărcărilor ce acționează asupra ei, fără sa pericliteze siguranța și integritatea clădirii. Conceperea și dimensionarea structurii de rezistență a unei clădiri este un proces complex și trebuie să corespundă unor cerințe de ordin:

• ingineresc - structura trebuie sa îndeplinească toate cerințele normelor de proiectare impuse, și anume: cerințe privind rezistenta, stabilitatea, ductilitatea, deformabilitatea, siguranța în exploatare;
• arhitectural - structura trebuie să corespundă funcțional destinației stabilite și să prezinte un aspect estetic agreabil;
• economic - de-a minimiza costurilor, reducerea consumul de materiale, a cheltuielilor privind execuția, transportul și montajul elementelor structurale, precum și mentenanța în timp, de asemenea soluția trebuie să fie eficientă și sustenabilă;

Pentru o constructie este important ca structura acesteia sa fie stabila si rezistenta. Aceste exigente se pot indeplini prin mai multe variante de proiectare, insa foarte putine variante vor oferi si costuri minime de executie.
Optimizarea unui proiect de structură de rezistență face ca proiectul rezultat să poată fi executat cu consumuri minime de resurse materiale, umane și tehnologice, asigurând în același timp stabilitatea și rezistența construcției proiectate.
Fundațiile
Fundația este elementul de construcție care se află în contact direct cu terenul bun de fundare și transmite acestuia toate încărcăturile care acționează construcția. Fundația este partea principală a infrastructurii clădirii prin intermediul căreia se realizează rezemarea pe pământ. Deoarece pământul de fundare are caracteristici mecanice inferioare celor ale materialelor de construcții folosite pentru realizarea fundațiilor, forma lor este în general evazată, sugerând o analogie cu rădăcinile arborilor. Capacitatea portantă a terenului este determinata de presiunea maximă pe care o poate suporta terenul de fundare, fără a exista pericolul cedării acestuia sau a unor tasări care să pericliteze construcția. Capacitatea portantă depinde de natura pământurilor în care se amplasează fundația. La calculul și dimensionarea sistemului de fundare pe lângă considerarea solicitărilor aduse de clădire trebuie ținut seama de natura terenului de fundare și implica stabilirea tipului, a dimensiunilor geometrice a tălpii fundației, a adâncimii de fundare (la care se găsește terenul bun), și a caracteristicilor de rezistenta și deformabilitate a materialelor folosite.
Clasificarea fundațiilor

• După adâncimea de fundare sunt:
• fundații de suprafață (de mică adâncime) sau fundații directe;
• fundații de adâncime sau fundații indirecte (fundații pe piloți, chesoane, puțuri, coloane etc.).
• După modul de execuție față de nivelul apelor subterane sunt:
• fundații executate deasupra nivelului apei freatice
• fundații executate sub apă.
• După materialele folosite sunt:
• fundații din lemn;
• fundații din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian;
• fundații din beton armat.
• După forma lor în plan se deosebesc:
• fundații izolate;
• fundații continue sub ziduri sau stâlpi;
• fundații din rețele de grinzi;
• fundații pe radier general
• fundații pe chesoane
• După tehnologia de execuție, pot fi:
• fundații monolit executate la fata locului pe șantier, în groapa de fundație;
• fundații prefabricate executate în ateliere specializate, transportate și montate pe șantier.

Alegerea tipului de fundație
Alegerea tipului de fundație se face și pe baza unei analize tehnico-economice a structurii de rezistență în ansamblu și se ține seama de:

• natura și intensitatea încărcărilor;
• condiții climatice (adâncimea de îngheț, cantitatea de precipitații etc.);
• condiții hidrogeologice ale terenului (ape subterane și de suprafață, proprietăților chimice, agresivitate, posibilitatea pătrunderii acestora în fundație);
• gradul de importanță al clădirii;
• posibilitățile tehnologice.

Fundațiile de lemn
Se execută la construcțiile cu structura de rezistență și închidere din lemn având o durata de exploatare, funcție de specia de lemn și natura terenului, în jurul a 15-20 ani.
Fundațiile de zidărie de piatră
Se folosesc în zonele în care piatra este material economic și pentru construcții cu regim de înălțime mic.
Fundații din beton
Fundațiile din beton se execută în mod obișnuit din beton ciclopian, beton simplu și beton armat.
Pereți
Pereții sau zidurile sunt elemente de construcții verticale care îndeplinesc următoarele funcții:

• preiau și transmit fundațiilor clădirii încărcările provenite de la alte elemente ca acoperiș, planșee, grinzi, etc.;
• închid clădirea spre exterior protejând interiorul acesteia împotriva agenților atmosferici și asigură izolarea termică și fonică;
• compartimentează clădirea în interior în funcție de destinație;
• asigură rezistența construcției la încărcările gravitaționale și la solicitări orizontale (vânt, cutremur).
• După materialul din care sunt alcătuiți, pereții pot fi:

1. pereți din zidărie de lut (chirpici), piatră naturală, cărămidă, înlocuitori de cărămidă, blocuri mici de beton etc.; 2. pereți sau diafragme din beton armat monolit sau prefabricate; 2. pereți sau panouri de lemn, de OSB, de PFL, de PAL; 3. pereți din elemente metalice, panouri din profile formate la rece si tabla cutata, panouri de forfecare din otel sau aluminiu; 4. pereți despărțitori din elemente de sticlă; 5. pereți din materiale ușoare: rigips (ghips-carton), ipsos etc; 6. pereți din materiale plastice;

• După rolul în construcții, se deosebesc:

1.pereți de rezistență (portanți) care preiau și transmit la fundație greutatea proprie și încărcăturile provenite de la acoperiș, planșee, ziduri etc.; 2.pereți autoportanți care suporta numai greutatea lor proprie; 3.pereți purtați care reazemă pe elementele structurale (planșee, grinzi) și le transmit acestora încărcările din greutatea proprie.

• După poziția în construcție, se deosebesc:

1.pereți situați sub nivelul terenului natural; 2.pereți amplasați deasupra terenului natural; 3.pereți interiori; 4.pereți exteriori.

• După modul de execuție, pereții pot fi:

1.executați monolit, prin turnare (beton); 2.executați prin zidire cu cărămizi, blocuri, plăci și mortarede legătură; 3.executați prin mortare de elemente prefabricate din lemn, beton, elemente ușoare, elemente de sticla etc. și materiale de legătură (de asamblare).
Stâlpi
Stâlpii sunt elemente verticale de rezistenta care preiau și transmit fundațiilor încărcările date de elementele orizontale ale structurii de rezistentă(grinzi,planșee,șarpante) sau de alte părți ale structurii care reazemă și descarca pe ei. După materialele din care se realizează, stâlpii pot fi din:
-lemn -zidărie -beton armat(cu armătură flexibilă -compuși(beton armat cu armatura rigidă) -metalici
Stâlpii din lemn se utilizează la executarea construcțiilor provizorii, a magaziilor, depozitelor sau a altor construcții de mică importanță. La construcțiile agrozootehnice, când lemnul este material local, structura de rezistență se execută din lemn. Stâlpii din lemn pot avea în secțiune transversală formă circulară sau poligonală, pot fi realizați dintr-un singur element sau din mai multe elemente solidarizate între ele.
Stâlpii din zidărie sunt utilizați la diferite tipuri de construcții de imporanță redusă. Stâlpii din zidărie de cărămidă trebuie să aibă latura secțiunii transversale de cel puțin o cărămidă. În cazuri speciale, la stâlpii care trebuie să preia încărcări mari sau la stălpii de înălțime mare, în zidărie se înglobează bare de oțel-beton (zidăria de armată).
Stâlpii metalici se utilizează la construcții diverse cum ar fi hale industriale, clădiri civile sau industriale. Stâlpii metalici se utilizează în general la structurile care au condiiții deosebite de încărcare și/sau exploatare. Stâlpii metalici pot fi relizați cu diferite forme în secțiune transversală în funcție de tipurile de produse de oțel ce se folosesc la executarea acestora. Astfel stâlpi metalici pot fi realizați având secțiunea transversală simplă sau compusă.
Stâlpii din beton armat au un domeniu vast de utilizare fiind prezenți la aproape toate tipurile de structuri curente sau speciale din beton armat: se pot realiza prin turnarea betonului la fața locului (monolit) sau prin prefabricare. Stâlpii clădirilor civile și industriale realizați monolit au în general, secțiunea transversală de formă pătrată sau dreptunghiulară și mai rar. În forma de T, I , circulară sau poligonală. Stâlpii prefabricați pentru a rezulta de greutate cât mai redusă, tubulară sau compusă au secțiunea transversală sub formă de T, I tubulară sau compusă. (cu goluri, cu zăbrele etc.)
Acoperișuri
Acoperișurile elemente de construcții care închid clădirile la partea superioară, cu scopul de a proteja împotriva intemperiilor.
Scări
Scările sunt elemente de construcții care asigură legătura pe verticală între diferite nivele (etaje) ale clădirii, precum și între trotuar și interiorul clădirii prin elemente orizontale denumite trepte, așezate denivelat unele în raport cu altele, de regulă echidistant. Elementele din care este alcătuită o scară sunt: rampa cu trepte și contratrepte, podestul sau odihna, vangurile, balustrada cu mâna curentă.

Definiția și rolul lor
Lucrările de finisaj au rol constructiv, funcțional, decorativ și igienico-sanitar și se execută, în general, după ce întreaga clădirede roșu (fundații, pereți) și acoperișul au fost terminate. Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii, tapete, tâmplărie.
Pardoseli
Pardoseala este elementul care delimitează clădirea la partea inferioară sau se aplică pe partea superioară a planșeelor. Pardoseala are o structură diferită în cadrul aceleiași hale agro-zootehnice în funcție de scopul tehnologic pe care aceasta trebuie să îl îndeplinească și se deosebesc principalele tipuri:

• suprafețe destinate circulației utilajelor, oamenilor și animalelor;
• suprafețe de depozitare a producției agricole;
• suprafețe pentru odihna animalelor;
• suprafețe care acoperă canalele pentru instalații diverse.

Tencuieli
Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafața brută a pereților, tavanelor sau a altor elemente de construcții, având rol estetic, igienic și de protecție împotriva agenților exteriori (intemperii, radiații etc.) sau interiori (apă și vapori de apă), a gazelor, focului și a altor agenți și acțiuni chimice și mecanice din mediul ambiant.
Condiții tehnice pentru tencuieli
Condițiile tehnice impun tencuielilor anumite proprietăți legate de domeniul de aplicare, de cerințe de exploatare etc., și sunt:

• condiții capitale, legate de durabilitate, determină menținerea în timp a caracteristicilor fizice, chimice și mecanice ale tencuielilor, având în vedere condițiile mediului ambiant;
• condiții mecanice - se referă la legătura cu stratul suport și fisurile care pot apărea;
• condiții fizice și igienice de exploatare;
• condiții de ordin arhitectural-estetic;
• condiții economica-organizatorice.

Clasificarea tencuielilor

• După poziția lor în construcție se deosebesc: tencuieli interioare și exterioare.
• După materialul suport pe care se aplică, pot fi: pe cărămidă, pe beton greu sau ușor, pe zidărie din piatră, pe șipci, pe trestie etc.
• După tehnologia de execuție, tencuielile pot fi: umede, semiumede sau uscate.
• După modul de prelucrare a feței văzute, tencuielile se clasifică în: 1.tencuieli brute cu fața văzută prelucrată grosier (la suprafețele subsolurilor, calcane, poduri) având funcția principală de protecție; 2.tencuieli drișcuite, netezite cu drișca din lemn; 3.tencuieli gletuite, sunt drișcuite pe care se aplică un strat subțire de var sau ipsos, netezire cu drișca metalică; sunt folosite în special pentru netezirea suprafețelor care urmează a fi vopsite cu ulei; 4.tencuieli sclivisite la care fața vizibilă se prelucrează cu pastă de ciment, netezind-o cu drișca de oțel; sunt folosite la încăperi cu umiditate mare; 5.tencuieli decorative folosite la clădiri monumentale.

Zugrăveli și vopsitorii
Lucrările de finisaj prin care se aplică pe suprafața elementelor de construcție un strat subțire dintr-o suspensie de pigmenți în apă se numesc zugrăveli. Dacă stratul este alcătuit dintr-o suspensie de ulei sau emulsie, lucrările de finisaj se numesc vopsitorii. Zugrăvelile și vopsitoriile se execută în scopul menținerii stratului suport în condiții de igienă, protejării hidrofuge, ignifuge și anticorozive cât și pentru a crea un aspect decorativ, ele se execută manual sau mecanizat. Văruitul sau spoitul cu var este cea mai simplă zugrăveală și se execută cu lapte de var stins. Zugrăvelile simple cu compoziții pe bază de ulei (pentru a adera mai bine la tencuială) se întrebuințează numai la interior, pe suprafețe și locuri uscate. Se execută dintr-un grund compus din humă, clei și culoare, care se amorsează cu o soluție foarte diluată de săpun peste care se dau două sau trei straturi de zugrăveală preparate cu clei animal. Tavanele se execută cu praf de caolin sau alb de zinc. Vopsitoriile în ulei se execută pe tencuieli, tâmplărie din lemn sau metal, țevi sau radiatoare etc.
Lucrări de tâmplărie
Ferestrele și ușile sunt elemente de construcție care trebuie să asigure iluminarea și ventilarea naturală a încăperilor, accesul în clădire precum și legătura pe orizontală între diferite încăperi ale construcțiilor. Realizarea ușilor și ferestrelor caracterizează lucrările de tâmplărie care se execută în ateliere și fabrici speciale. Tâmplăria se realizează din lemn, metal sau materiale plastice. Elementele auxiliare ale tâmplăriei, fixate pe uși, formează feroneria și asigură exploatarea acestora și fixarea în poziție închisă sau deschisă.
Tâmplărie PVC
Tâmplăria reprezintă un element important al unei construcții fiind răspunzătoare în cea mai mare parte de confortul termic și fonic dintr-o locuință. Alegerea sistemului de tâmplărie trebuie făcută cu mare atenție astfel încât avantajele să fie multiple. Se va ține cont de tipul de material ce urmează a fi folosit (PVC, aluminiu, lemn stratificat, etc.), de proveniența acestuia (austriac, german, belgian, turcesc, etc.) dar și de firma producătoare de tâmplărie. Este de retinut un aspect foarte important, și anume: 41% din caldură ce se găsește intr-o clădire se pierde prin ferestre, deși suprafața acestora reprezintă aproximativ 15%-30% din suprafața totală a clădirii. De aceea aveți nevoie de tâmplăria potrivită din PVC sau aluminiu. PVC-ul nu dăunează sănătății oamenilor și nici mediului înconjurător fiind reciclabil 100%, în plus durabilitatea este apreciată la peste 25 de ani.

• pentru o izolare termică și fonică superioară structura tetracamerală și pentacamerală a profilelor în combinație cu geamul termoizolator LOW-E duce la obținerea unui coeficient de transfer termic redus de până la 1,4 W/m2K;
• prin utilizarea unor armături din otel zincat de 1,5 mm se conferă rigiditate și rezistență mecanică ridicată în exploatare;
• profilele vor fi ecologice, extrudate, utilizând aditivi ecologici pe bază de Ca-Zn.

Sursa: wikipedia

Nu sunt comentarii !